Ar merge şi-o compactă
Deunăzi îmi aruncam ochii peste cât de mult au evoluat camerele foto iar aici nu mă refer de acum zece ani ci doar din ultimii trei. Am ales această perioadă pentru că atunci am intrat în lumea fotografiei cu al meu SONY DSC-H7, o cameră foto compactă de care am fost tare mândru. Cam de un an am trecut la DSLR-uri, asta fiind un pas bun în evoluţia mea ca fotograf amator. Cu toate astea parcă simt nevoia să am şi altceva pe lângă, mai uşor de cărat şi folosit, ceva care să nu-mi ofere timpi morţi când schimb obiectivul. Şi uite aşa am dat de site-ul băieţilor de la Evomag unde sunt destule compacte, pentru toate gusturile. Chiar dacă la capitolul compacte/bridge/pen sunt fan Sony iar la DSLR, Canon, nu pot să nu mă declar surprins de capacităţile acestui Panasonic. Paişpe megapixeli pe un senzor destul de măricel, zoom optic de 24x şi filmare HD la 720p e cam ce are nevoie tot omu’ când se duce în concediu sau mai ştiu eu pe la ce petrecere. Imaginaţi-vă că mergeţ la plajă faceţi niscaiva poze la pescăruşi cu obiectivul 75-300 dar dintr-o dată aveţi un subiect apropiat ce trebuie musai fotografiat. Până schimbi obiectivul s-a dus faza. Ei bine cu o compactă e mai uşor, zoom out, clic pe declanşator şi gata. În plus poate faci şi un filmuleţ cu o fază amuzantă, 400D-ul meu, de exemoplu nu ştie a filma. Desigur există DSLR-uri care pot realiza captură video 1080p, dar deja preţul acestora este destul de mare.
Aşadar e bună la casa omului şi o cameră care face de toate fără un efort prea mare din partea utilizatorului.










Pingback: E laser frate :: Injineru' român